marți, 30 august 2011

Et in Arcadia Ego





...adica eu la Muzeul Kafka din Praga :)...



...si de asemenea chiar langa Kafka, pe strazile din Praga :)


joi, 18 august 2011

Braila - orasul geniilor


NICU ALIFANTIS - Postalionul



Braila. Orasul despre care am auzit lucruri cam neplacute (nu stiu daca sunt sau nu adevarate). Orasul in care am o parte din familie si din care am o prietena buna nascuta in aceeasi zi cu mine :). Orasul in care nu am mai ajuns de muuuuuuulti ani de zile. In sfarsit, orasul care a nascut cel putin trei genii: Hariclea Darclee, Panait Istrati si Nicu Alifantis.

Despre Darclee nu stiu foarte multe, spre rusinea mea. Stiu ca a avut o voce extraordinara, care l-a facut pe Puccini sa compuna Tosca special pentru ea, ceea ce, zic eu, nu-i putin lucru. Si mai stiu ca acum in zilele noastre exista la Braila un festival nemaipomenit care-i poarta numele si la care sper sa ajung si eu macar o data in viata.

Despre Alifantis stiu ca-mi place de cand eram mica si nu cred ca exista vreo melodie de-a lui, mai veche sau mai noua, care sa-mi placa mai putin decat alta. Toate imi plac enorm de mult. Cred ca pe langa talent cu carul, iti trebuie o sclipire de geniu ca sa faci din simplitate ceva atat de extraordinar. Pentru ca muzica lui este atat de simpla si, prin chiar acest fapt, atat de extraordinara.



Pe Panait Istrati l-am descoperit de foarte curand, cam de un an de zile. De fapt, mi l-a "decoperit" o prietena buna. Ea mi-a zis la un moment dat ca citeste ceva de el si ca ii fusese asa de dor de stiul lui! Moment in care mi-am dat seama ca eu nu citisem absolut nimic scris de el. In schimb, imi aduceam aminte ca aveam in biblioteca un numar de cateva volume groase de-ale sale. Si asa a inceput povestea mea de dragoste cu Istrati ;). Asa am inceput sa-l citesc si sa caut mai multe informatii despre el. Asa am aflat despre viata lui atat de incredibila. Asa am ajuns sa cunosc, din scrierile lui, Braila inceputului de secol 20 mai bine decat o cunosc pe cea din zilele noastre si asa mi s-a nascut dorinta sa merg din nou la Braila cat mai curand sa-mi vizitez rudele :D... si sa aflu daca, de exemplu, Comorofca mai exista sau nu si daca da, sa o vad cum arata acum. Sa vad unde era placintaria lui kir Nicola si ulita kalimereasca.... Sa intreprind un fel de actiune "Pe urmele lui Panait Istrati la Braila" :). De fapt, pe urmele lui Panait Istrati la Braila, dar cu intoarcere chiar in acel timp in care orasul era in egala masura romanesc, turcesc, grecesc, albanez si altele, cu alte cuvinte, atunci cand era o mica mostra de Balcani in toata puterea cuvantului.



"Muzica" lui Istrati este ata de simpla, atat de naturala, si, din nou, prin chiar acest fapt, atat de geniala. "Se misca natural", cum glasuia o reclama, prima reclama straina din Romania, in vara lui 1990. Intr-adevar, cuvintele "ii ies" lui Istrati atat de simplu, de natural, de usor, fara nici o sfortare. Si subiectele sunt atat de simple: in general, este vorba despre viata celor mai saraci oameni din mahalalele Brailei sau din satele din imprejurimi. Cum sa iasa o opera de geniu din astfel de subiecte? Daca esti Panait Istrati, iese :). Poate si pentru ca de fapt, in toate el scrie despre viata lui: grea, dar atat de frumoasa, simpla (material vorbind), dar atat de bogata. Iata sclipirea de geniu care poate face din simplitate o adevarata capodopera. Ce sa mai vorbim despre faptul ca el si-a scris opera in franceza si abia apoi a tradus-o in romana! Ce sa mai vorbim despre faptul ca a fost un autodidact complet!

In concluzie, continui sa ascult Alifantis si continui sa citesc Istrati cu o bucurie de fiecare data la fel de mare si cu o emotie pe masura. Si la fel cum nu pot niciodata sa ma decid care melodie a lui Alifantis imi place mai mult pentru ca toate imi plac la fel de enorm (daca-mi este permisa aceasta exprimare), tot la fel, nu as putea sa spun care dintre povestirile lui Istrati imi place mai tare.

Asa ca, pentru mine, din cel putin trei motive, Braila rocks! :)



PS. Chiar acum citesc volumul numit "Nerantula", pe care cu nostalgie am remarcat ca stau scrise urmatoarele: "Cristinei, Felicitari si noi succese! Premiul I, clasa a VI-a D, 28 iunie 1987" Semnat: Mariana Sipos (diriginta si profesoara mea de romana din clasele 5-8).